Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. (Ieromonah Iustin Parvu)
Favorite Music
Sunt multe lucruri care as fi vrut sa le impartasesc cu voi, dar cred ca as vrea sa vorbesc despre unul cu care poate voi termina: mistica. E un cuvant care ma supara de multi ani sa vad cat de mult se intrebuinteaza. Mistica - in Biserica - nu exista si nu poate exista. Si prin asta nu injosesc Biserica. In Biserica exista viata duhovniceasca. Cuvantul mistica este strain Bisericii, provine din erezia catolico-protestanta, adaug si pe protestanti la asta desi vine din scholastica medievala catolica, provine din erezia unei omeniri decazute unde viata duhovniceasca s-a redus la o moralitate inispida si unde cele cu adevarat mistice, daca vreti, tainice ale duhului, nu mai sunt intelese de omul devenit rationalist. Scholastica medievala nu este nimic altceva decat rationalismul secoulului al XVII-lea, inca cu pretentii duhovnicesti teologice, dar este acelasi duh, al aceluiasi rationalism dobitoc si indobitocitor.
Mistica, bineinteles ca viata duhovniceasca este tainica, viata duhovniceasca este devenirea intru un Dumnezeu, este urmarea caii, unei cai pe care Adam trebuia sa o urmeze cu Dumnezeu pas cu pas. Primul pas era sa nu manance din acel lemn, rod al acelui lemn. Al doilea pas ar fi fost altceva, si din aproape in aproape Dumnezeu ar fi indumnezeit pe Adam. Un chip al acestei indumnezeiri il avem in Enoh care umbla cu Dumnezeu si nu a mai fost ca l-a luat Dumnezeu. Altul este Ilie care s-a urcat la cer intr-un car de foc. Deci doua persoane in istoria noastra care nu au murit trupeste, si, probabil ca ceva pe liniile astea trebuia sa fie mantuirea adamica, din aproape in aproape, din ce numim porunca in porunca.
Mistica, deci, este un termen al ereziei, al decaderii omului de la cele ale lui Dumnezeu, cand omul nu mai intelege cele tainice ale duhului. Tainic, dar real, tainic, dar trait. Dar daca nu mai este trait, nu mai este real si nu exista. Si ce a inventat omul, cerebralist, acuma? A trebuit in sistemul lui intelectual rationalist sa adauge un "sertar" intitulat "mistica" si tot ce nu intelege sa il bage acolo in mistica si sa il incuie bine ca sa nu mai aiba probleme cu el.
Dar mistica este un cuvant care deformeaza ideea adevarata a vietii duhovnicesti care este nimic mai putin decat indumnezeirea, treptat, pas cu pas si asta este ce trebuie sa devina duhovnicia (Rafail Noica)
Favorite Movies
Favorite TV Shows
Daca mi s-ar cere sa trimit un mesaj indeosebi unei singure categorii sociale, l-as trimite tinerilor, ca sa porneasca mai departe de unde am ajuns, printr-o indelunga experienta, la varsta mea, ca sa nu mai piarda timpul ce le sta inainte, incercand sa caute drumul cel adevarat.
Cuvantul de sfatuire pe care sunt inclinat sa-l dau in urma intregii mele experiente de viata ar fi: Alipiti-va cu toata credinta adevarului lui Hristos si siliti-va sa sporiti din unirea cu El intr-o nesfarsita innobilare, prin asemanarea cu El, Care fiind Dumnezeu si intrupandu-Se pentru veci ca Om, a ridicat la suprema inaltime umanitatea Sa si o va inalta si pe a noastra, ajutandu-ne sa crestem in iubirea Lui si a semenilor nostri.(Dumitru Staniloae)
Favorite Books
Mulţimea caută neîncetat “semne şi minuni”, însă Domnul spune: “Nu vor primi nimic”. Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar fiinţa lui este o întrebare de viaţă şi de moarte adresată celorlalţi. Aşa cum frumos spune Tauler: “Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alţii cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut. Alţii mărturisesc acum cu riscul propriei vieţi, mărturia lor fiind această tăcere grăitoare. Mai există unii chemaţi să mărturisească în faţa opiniei publice şi a lumii, adică în faţa redutabilei indiferenţe a maselor. Kierkegaard spunea că întîia predică a unui preot ar trebui să fie şi ultima, ea reprezentînd un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societăţii “oamenilor de bine”.
Ne trebuie sfinţi care să ştie să scandalizeze, întrupând nebunia lui Dumnezeu pentru a evidenţia, de pildă, prostia cosmonauţilor marxişti plecaţi să-i caute pe Dumnezeu şi pe îngeri printre galaxii.
Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice “legendă”, dar reprezintă mai mult decît o legendă: un asemenea om este actual, întrucît mărturiseşte că Împărăţia îi este deja deschisă. Totuşi, avertismentul Evangheliei: “Cine are urechi de auzit, să audă!” - rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor şi de portretele Şefilor de Stat tămâiaţi pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul şi faptele sale “traduc în ceruri” grijile omeneşti şi coboară pe pământ surâsul Tatălui. (Paul Evdokimov "Iubirea nebuna a lui Dumnezeu")
Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan şi fiind primul dintre cei patru fraţi. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935-1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942-1943, iar până în 1948 urmează, tot la Timişoara, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde Rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism. Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948-1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu“. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, este hirotonit preot de către mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protosinghel, iar în anul 1988, arhimandrit. Din anul 1992, părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.
Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om care şi-a propus să înmulţească bucuria, şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al părintelui Teofil de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ (pr. Sabin VODĂ).
„Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine!“
Părintele arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice în noaptea de miercuri spre joi, 29 octombrie (ora 1:45), la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.
Înmormântarea părintelui Teofil Părăian va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, la ora 12:00, după oficierea Sfintei Liturghii.
Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, părintele Teofil şi-a întemeiat viaţa pe credinţă şi cultură.
Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale.
A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primi în împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor.
Prin mutarea la cele veşnice, părintele Teofil ne lasă aici o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cărţile, în înregistrările cu predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată ţara.
Lasa-te rastignit si nu rastigni. Lasa-te nedreptatit si nu nedreptati. Lasa-te barfit si nu barfi. Fii bland si nu fii zelos in rau... Veseleste-te cu cei ce se veselesc si plangi cu cei ce plang, caci acesta este semnul curatiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Fii prieten cu toti oamenii, dar fii singur in cugetul tau. Fii partas la patimirea tuturor, dar cu trupul tau fii departe de toate. Nu mustra pe cineva si nu osandi nici chiar pe cei foarte rai in vietuirea lor.
Intinde haina ta peste cel ce a gresit si acopera-l; si daca nu poti lua asupra ta greselile lui si nu poti primi si cercetarea lui si rusinea in locul lui, rabda-l macar si nu-l rusina...
De nu te linistesti cu inima, linisteste-te macar cu limba. Si daca nu poti pune randuiala in ganduri, pune randuiala macar in simturi. Si de nu esti singur in cugetul tau, fii singur macar cu trupul tau. Si de nu poti lucra cu trupul tau in paza, intristeaza-te macar in cugetul tau. Si de nu poti sta la priveghere, privegheaza macar sezand pe patul tau sau chiar intins pe el. Si de nu poti posti pana seara, posteste macar sa nu te saturi.
De nu esti curat cu inima ta, fii macar curat cu trupul tau.
De nu plangi in inima ta , imbraca-ti in jale macar fata ta.
De nu poti milui, vorbeste macar cu cel ce are nevoie de ajutor. De nu esti facator de pace, fii macar iubitor de imbunare.
De nu te poti stradui, fa-te macar in cuget netrandav.
De nu esti tu biruitor asupra pacatului tau, macar sa nu te mandresti fata de cei vinovati.
De nu izbutesti sa inchizi gura celui ce barfeste pe cel de langa tine , macar nu te fa partas cu barfitorul.
Iata, frate, indemnul meu: mila sa-ti sporeasca in suflet pana cand vei simti in inima ta aceeasi mila pe care Dumnezeu o are fata de lume !
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii. …
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie... Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor, Cum din mormânt răsare Hristos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie:
,,Cântări şi laude-nălţăm Noi, Ţie Unuia, Primindu-L cu psalme şi ramuri, Plecaţi-vă, neamuri, Cântând Aleluia!
Hristos au înviat din morţi, Cu cetele sfinte, Cu moartea pre moarte călcând-o, Lumina ducând-o Celor din morminte!"
În Iordan botezându-Te Tu Doamne, închinarea treimii s-a arãtat; cã glasul Pãrintelui a mãrturisit Tie, Fiu iubit, pre Tine numindu-Te, si Duhul, în chip de porumb, a adeverit întãrirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arãtat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, slavã Tie.
Un profil minunat;un profil de minte, suflet si inima...un profil cu o alarma trasa in constiintele noastre...un profil unde am gasit nadejde si o oaza de speranta...Dumnezeu sa iti daruiasca mantuirea. Doamne ajuta!
Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind: Prima a spus: -Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor. Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins. Apoi a vorbit cea de a doua: -Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard. Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins. -Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor. O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea. Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga. -Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse. Cea de a patra lumanare i-a soptit usor: -Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta! Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte. Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletul tau pentru o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!
English
hi5 Coins
Lasa-te rastignit si nu rastigni. Lasa-te nedreptatit si nu nedreptati. Lasa-te barfit si nu barfi. Fii bland si nu fii zelos in rau...
Veseleste-te cu cei ce se veselesc si plangi cu cei ce plang, caci acesta este semnul curatiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Fii prieten cu toti oamenii, dar fii singur in cugetul tau. Fii partas la patimirea tuturor, dar cu trupul tau fii departe de toate. Nu mustra pe cineva si nu osandi nici chiar pe cei foarte rai in vietuirea lor.
Intinde haina ta peste cel ce a gresit si acopera-l; si daca nu poti lua asupra ta greselile lui si nu poti primi si cercetarea lui si rusinea in locul lui, rabda-l macar si nu-l rusina...
De nu te linistesti cu inima, linisteste-te macar cu limba. Si daca nu poti pune randuiala in ganduri, pune randuiala macar in simturi. Si de nu esti singur in cugetul tau, fii singur macar cu trupul tau. Si de nu poti lucra cu trupul tau in paza, intristeaza-te macar in cugetul tau. Si de nu poti sta la priveghere, privegheaza macar sezand pe patul tau sau chiar intins pe el. Si de nu poti posti pana seara, posteste macar sa nu te saturi.
De nu esti curat cu inima ta, fii macar curat cu trupul tau.
De nu plangi in inima ta , imbraca-ti in jale macar fata ta.
De nu poti milui, vorbeste macar cu cel ce are nevoie de ajutor.
De nu esti facator de pace, fii macar iubitor de imbunare.
De nu te poti stradui, fa-te macar in cuget netrandav.
De nu esti tu biruitor asupra pacatului tau, macar sa nu te mandresti fata de cei vinovati.
De nu izbutesti sa inchizi gura celui ce barfeste pe cel de langa tine , macar nu te fa partas cu barfitorul.
Iata, frate, indemnul meu: mila sa-ti sporeasca in suflet pana cand vei simti in inima ta aceeasi mila pe care Dumnezeu o are fata de lume !