intotdeauna mi-a fost teama de viitor;
      nu stim nimic despre el.
      nici cand vine
      nici cat sta...nimic.
      se stie doar atat:va fi.

      am asteptat inca un an viitorul,viitorul cel bun,
      dar n-a venit.
      ba,in fiecare zi mi-a trimis pe altcineva;
      aceeasi persoana,
      acelasi raspuns mecanic
      "prezent"-spunea si se grabea,
      descarca repede povara la poarta
      nu se uita daca ploua,daca-i soare,
      o punea jos si pleca.

      l-am intrebat odata:
      spune-mi, de fapt, cine esti?
      si mi-a facut cu mana ...
      "e tarziu" -a soptit si a plecat.
      am inteles ca "prezentul tarziu" e trecut;
      o galerie de tablouri, 
      care nu mai sunt ale tale, 
      sunt ale fiecarui sau ale nimanui.
      criticii vin,pleaca
      si nici macar nu platesc taxa de intrare.

      prezentul,chiar grabitul prezent,a trecut pe langa mine
      mi-amplinit vreo dorinta,m-a ranit,m-a legat...
      dar, a fost.
      viitorul n-a trecut niciodata,
      nici nu cred ca mai e viitor.
      cine sa-mi spuna acum daca maine
      va mai fi viitor!...
      
      nu va fi.

      cata vreme pe lume se moare,
      cata vreme pacatul mai e,
      viitor nu va fi...
      viitor e doar Regele meu,
      intr-o zi m-a oprit si mi-a spus:
      nu fi trist.
      pe pamant viitor nu exista,
      singur,numai Eu sunt viitor,
      dar acum Eu iti merg inainte.