Sint intr-o stare de melancolie. De felul meu sint visatoare, dar de citeva zile nu’s ce mi sa intimplat. Parca astept sa vina trenul in gara, dar trenul vine cu o intirziere infinita. In momente ca astea ma gindesc la anii copilariei mele, atunci cind timpul trecea ca melcul si zilele de vara mi se pareau prea lungi. Citeodata imi aduc aminte de unele intimplari, intimplari care mi-au marcat viata intr-un mod specific, si-mi dau seama ca ceea ce sint acuma a fost cioplit si conturat in momentul acela. Aveam o imaginatie fenomenala, lucru care nu mi-ar strica si-acuma daca l-as folosi mai des. Imi placeau povestile nemuritoare si basmele cu printi si printese. Dar inainte sa fi invatat sa citesc, imi aduc aminte ca ma uitam la poze si-mi creiam eu povestile in capul meu, de multe ori povestindu-le cu gura tare.Cand eram mica imi doream sa cresc ca sa cunosc fericirea..copilaria...copilaria a ramas acolo impregnata in suflet alaturi de amintiri ce mi-au cioplit sufletul si mi-au lasat rani adanci...copilarie nici nu cred ca am avut..mi-e atat de greu sa imi amintesc de ea..multi ma intreaba de ce? insa pentru mine e doar o intrebare fara raspuns..eu n-am simtit ce inseamna sa fi copil sa poti visa..zambetul de pe fata oricarui copil la mine a lipsit ca si inocenta ce mi-a fost furata..cred ca altul a fugit cu ea..amintiri??...as vrea sa pot gasi un tablou de familie care ar putea sa-mi aminteasca de copilarie insa peste tot sunt numai cioburi..ruine..durere..prea multa durere..as vrea sa pot readuce in viata mea bucuria copilariei ca sa ma bucur de orice plimbare prin parc cu parinti..Parintzi mei..mama..tata..ei au lipsit intotdeauna la cele mai importante momente ale vietii mele..Ei vedeau viata ca pe un fir de ata ce scapa de sub control atunci cand papiota incepe sa se rostogoleasca..Eu..eu poate ca am fost o piedica in atingerea obsesilor lor .Ei n-au stiut niciodata sa fie mama si tata...nici macar atunci cand aveam cel mai mare nevoie de ei...Sor`mea..ea poate ca e singura care imi intelege durerea si sufera alaturi de mine in fiecare moment al acestei vietzii..Ea a fost mereu acolo sa-mi stearga lacrimile de pe al meu chip..ea crede in mine..Eu am crezut in ziua de ieri si in cea de azi si nimic..totul este exact la fel..aceiasi viata..aceiasi oameni care isi repeta zilnic ca sunt fericiti cand de fapt sunt frustrati de viata pe care o duc..de teama ca maine va fi mai greu? oare ce rost au toate..?care este rolul nostru....?de ce nu stim sa apreciem pe cineva sau ceva decat atunci cand nu ne mai putem bucura de prezenta sa in viata noastra?...de ce atunci cand iubim nu putem sa ne invingem orgoliul si sa facem tot pentru acea iubire...de ce nu putem sa ne bucuram de fiekre raza de soare...de fiekre dimineata...de fiekre strop de ploaie...de ce ne este atat de greu sa daruim makr un zambet fiekrei persoane pe kre o intalnim...de ce nu intelegem cat de important este sa gasesti iubirea si sa inveti sa o accepti asa cum este...pt k nu exista bun fara rau...pt k nu exista viata fara speranta..fara vise...fara makar un strop de fericire?...de ce atunci cand suferim suntem obisnuiti sa cautam responsabili in cei din jurul nostru...de ce nu putem ca makr pt o clipa sa recunoastem ca am gresit si ca nu suntem perfecti...si totusi traim inghesuiti intr`o lume mare plina de iluzii si murdara de povesti neimplinite.. Insa eu sunt fericita ca am cunoscut o persoana care m-a invatat ca indiferentza nu e un lucru rau ci dimpotriva indiferentza te poate face fericit.....mai mult decat atat,m-a invatat ca prietenia se poate ridica peste limitele mediocre ce ne guverneaza viata si poate sa te si dezvetze nu numai sa te invetze.. Asadar,cine sunt eu?Cea din testele de personalitate?Dar ele nu fac decat sa ma decupeze-n diapozitive subtiri.In momente diferite,dupa ele,am personalitati diferite.Interiorul nostru nu e insa un album de fotografii.Noi nu suntem obiecte,ci procese.Eu sunt,in cele din urma,cautarea mea de sine.Exist pentru ca ma caut pe mine insumi. Nu ma caut ca sa ma gasesc:faptul ca ma caut p mine insumi este semnul ca deja m-am gasit..Sunt aceleasi vorbe aruncate fara rost,aceleasi vechi dorinte care sunt si care au fost..nimic nu le poate schimba..si tot c vreau acum este s fiu altcineva..La fiecare rasarit d soare sunt la fel d fericita,fascinata si-ncercand sa nu mai am niciun regret,caci am aflat d mult:Nimeni nu este perfect.

Myspace Codes: MyNiceSpace.com

Realizezi cat esti de singur,abia atunci cand simti ca sufletul iti plange intr-o disperare surda,iar langa tine nu e nimeni sa te stranga in brate,sa-ti spuna o vorba care sa-ti alunge tristetea,cineva care sa zugraveasca p chipul tau macar un zambet fals.pleci capul in jos,iar din ochii tai se desprind mii de lacrimi amare, lacrimi ce desprind farame din inima ta... Atunci stai singur in monotonia camerei, incercand sa gasesti o speranta, dar te intrebi pt ce, pt ce ti-ai mai dori sa te ridici de jos cand stii ca toate vor fi la fel...Lipsit de putere,cu tristete in suflet si lacrimi pe obraz,realizezi ca poate nu are nici un rost...Te simti dezamagit,te intrebi de ce viata ta e cladita pe un noian de suferinte,de ce trecutul il simti ca in ziua cand toate s-au petrecut ? Cauti cu disperare un raspuns,vrei sa-ti gasesti puterea de a putea spera,dar constati ca nimic nu mai are rost,ca viata ta e o epava,iar pt tine trecutul s-a oprit intrun prezent etern... Te intrebi,poate,cine e vinovat de toate astea,dar intrebarea ramane fara raspuns. Iti analizezi viata si iti dai seama ca in mare parte esti vinovat de tot ce ti s intampla,poate ca intr-un fel e felul vietii de ati cere o plata pt toate greselile pe care le-ai facut.. iar tu nu mai poti schimba nimic, poate doar sa-ti accepti destinul asa cum e fara sa schimbi nimic... Poate ca pt cei din jur motivele suferintei tale par banale,poate ca iti vor spune ca sunt unii care au motive intemeiate sa-si urasca viata,sa se intrebe de ce au parte de un destin atat de trist,iar tu constientizezi ca poate au dreptate,dar tu cum faci sa-ti alungi tristetea de pe chip??... Ai vrea sa schimbi totul,sa poti spera intr-un nou inceput,intr-o dragoste impartasita,dar frica ca mereu te vei intoarce de unde ai plecat,ca nu vei gasi,poate,nici un strop din fericirea pe care crezi ca o meriti,iti frang aripile,iti curma visele... Tot ce iti ramane este doar un vis,dar cand te gandesti la cel vis,zambesti trist,pt ca visul tau este lipsit de speranta,pt ca insasi viata ta este fara speranta... Nu vrei sa mai suferi,nu vrei sa mai plangi cand te gandesti la viata ta,dar e inevitabil...Tot ce stii sigur ca nu te va parasi nicicand,sunt lacrimile tale izvorate din dezamagire,suferinta pe care o porti in suflet...poate si amintirile in care simteai ca esti fericit... pt ca toti ceilalti intr-o buna zi te vor parasi,te vor uita si te vor face sa suferi si poate ca, atunci cand ai vrea sa fie langa tine, nu vor fi...vor fi prea orgoliosi pt a te putea vedea........

Melancolie de noapte...
Cred ca noaptea e momentul prielnic pentru ca gandurile sa zburde pe campii, pe dealuri, prin munti, sa sara gardul, sa priveasca orasul de sus sau sa se clarifice la o tigara fumata cu patima diabolic.

Noaptea e momentul zilei(paradoxal spus, dak e sa ne gandim k noapatea e noapte, si ziua e zi), in care, dak esti singur, te simti mai singur, dak esti trist, devii mai trist, dak esti vesel...ei,bine, nu intotdeauna devii mai vesel...

Si intr-o noapte dintre acestea, cand mintea mea sarea de pe un bloc pe altul,nemaivrand parca sa vina in pat cu mine la somn, s-a gandit la...IUBIRE... Asa, din senin, fara ca inima mea sa se gandeasca vreodata la iubire...

Si, atunci, m-am intrebat dak oamenii sunt egoisti in iubire... daca nu cumva, iubirea, prin definitie, prin teoreme si axiome, citate si maxime, proza si poezie, creioane si pixuri...nu reprezinta totusi egoismul...

Te vezi in persoana iubita, nu? Iubesti pentru ca e ca tine, sau, te completeaza, si atunci o vezi ca pe ceea ce lipsea din tine... Niciodata oamenii nu spun ca ei sunt cei care completeaza Androginul, ci intotdeauna celalalt.

Cat de des auzim, in povestiri, istorioare, barfe, ca oamenii indragostiti marturisesc k jumatatea lor era fericita? Cei mai multi, vorbesc fie la persoana intai singular, fie, in cel mai bun caz, la plural...

Oare simplele cuvinte TE IUBESC, pe marginea carora a curs multa cerneala din instrumentele de scris ale prozatorilor si poetilor, cuvintele care s-au aflat pe buzele tuturor indragostitilor, cuvintele soptite printre lacrimi, zambete, scrise in felicitari, in sms-uri, in scrisori...aceste 2 simple cuvinte...nu sunt egoiste? simplul fapt de a zice (EU)te iubesc...nu e egoism?!? unde e celalalt in cuvintele astea? de cate ori spunem PE TINE te iubesc...? de ce nu exista o formula in care sa exprimam iubirea fara referire la noi insine?!? da, a spune te iubesc inseamna egosim prin definitie...

Dar acest TE IUBESC devenit clasic, va incerca de cele mai multe ori sa inglobeze in continutul lui tot ceea ce cuprinde sufletul nostru pentru persoana iubita, pentru jumatatea pe care o ajutam sa formeze Androginul...

Sau, poate ca, in momentele in care nu exista nimic altceva in jurul vostru, decat IUBIREA, privirile vor spune mai mult, iar dincolo de cuvinte, veti citi un "TE IUBESC" in ochii persoanei iubite...

Paragraful anterior m-a facut sa-mi amintesc cel mai frumos TE IUBESC, care mi s-a spus vreodata...eram doar noi 2 si iubirea, intr-un moment in care nu ne pasa decat ca suntem impreuna...stateam in pat si ne priveam...iar ochii lui treceau dincolo de sufletul meu...iar el si-a pus mana pe obrazul meu, m-a privit in ochi, m-a sarutat si mi-a spus:" esti atat de frumoasa!" am citit atunci mai mult decat iubire iar dincolo de cuvinte, a fost cel mai frumos TE IUBESC din viata mea!